Premierul Florin Cîţu a declarat că Partidul Naţional Liberal va plăti amenda de 10.000 de lei primită de formaţiunea politică după Congresul din 25 septembrie pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară, subliniind că nu el era şeful PNL la respectivul moment.
"Astăzi, da, sunt preşedintele partidului, însă organizatorii au făcut ce a fost înaintea mea şi aveam un preşedinte al partidului. Puteţi să mergeţi acolo să întrebaţi", a declarat Florin Cîţu, marţi, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a precizat că PNL va plăti amenda de 10.000 de lei, precum şi altele dacă vor mai fi.
Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, a fost sancţionat cu 10.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică, în conformitate cu legea, a declarat marţi, la Comisia pentru apărare din Camera Deputaţilor, comisar şef Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei.
"A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central - n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori", a precizat Berechet. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Sărbătoare 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau...
Sursa: kudika.ro