Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, la Realitatea Plus, că în penitenciar "a fost ca în iad", că i s-au ascultat telefoanele şi că a avut "un regim preferenţial negativ".

"În penitenciar a fost ca în iad. Din păcate, sistemul penitenciar din România este gândit greşit şi societatea în ansamblu greşeşte pentru că tratează într-un mod atât de superficial şi contrar a tot ceea ce se întâmplă în ţările dezvoltate din vest, unde se pune foarte mult accent pe condiţiile din penitenciare şi pe consilierea psihologică. Eu am avut un regim preferenţial negativ", a spus Dragnea.

El a povestit cum, după un interviu la televiziune, trei angajaţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au venit să îi ia o declaraţie în legătură cu motivul pentru care a vorbit despre subiecte politice.

"Am suferit abuzuri, cum ar fi dreptul la muncă. Nouă luni de zile am stat închis într-o celulă în care de câteva ori ieşeam într-o zi, 50 şi ceva de minute afară, dar nu când era soare, ci după ce apunea soarele. Practic, în 9 luni de zile am văzut foarte, foarte rar lumina zilei", a afirmat Dragnea.

De asemenea, el a explicat că nu i s-a dat dreptul la muncă, pentru a nu putea fi eliberat în luna februarie şi că, atâta timp cât s-a aflat în penitenciarul Rahova, a fost informat că i se ascultă convorbirile telefonice. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Septembrie 2021 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.