Premierul Florin Cîţu a afirmat, duminică, la Blaj, că a intrat în politică pentru a schimba lucrurile în bine pentru oameni, făcând referire şi la aspecte din copilăria sa, petrecută la ţară, care l-au determinat să susţină Planul Naţional de Investiţii (PNI).

Prezent la Blaj, unde a vorbit, în cadrul şedinţei Colegiului Director Judeţean al PNL Alba, despre moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu a vrut să le prezinte participanţilor şi "varianta" sa despre ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în coaliţie.

"Am intrat în politică să schimb lucrurile, să fac lucrurile mai bune pentru oameni. (...) Eu când voi lua decizii, nu le iau să vă fac dumneavoastră (primarilor etc - n.r.) un bine, vreau ca dumneavoastră să le faceţi bine românilor. (...) Atunci când am văzut că interesul românilor este şantajat, printr-un alt proiect pentru care eu am arătat toată deschiderea, de la începutul acestui mandat şi până în momentul ..., şi o am în continuare, a trebuit să intervin. Pentru că, până la urmă, (...) trebuie să arăţi ceva după această perioadă şi, dacă nu creezi cadrul legal pentru toate aceste proiecte, nu ai ce să arăţi. (....) Aş vrea să vă spun şi partea cealaltă, pe care nu am mai spus-o. Şi eu sunt, la fel ca foarte mulţi dintre dumneavoastră, un om care a crescut la ţară, copil, până la 18 ani, la munca câmpului. Nu am avut curent electric până în 1986. Iar în 1986 când am avut curent electric, nu a venit cineva să sape şi să pună stâlpi. Nu, fiecare casă, erau vreo patru case acolo pe un deal, cinci pe un alt deal, şi ne-au spus: dacă vreţi curent electric, trebuie să vă faceţi singur stâlpii. Şi am fost şi am tăiat (...) şi am săpat şi gropile, ca să avem curent electric. De atunci, că am tot văzut că se duc televiziunile ca să vadă unde am crescut eu, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Şi sunt perioade în an în care nu pot să ajung acasă cu maşina, de exemplu, pe drumul care este drum de ţară, dar este un dezastru. Şi merg pe jos. Şi părinţii mei, şi mama mea, Dumnezeu să o ierte, stăteau acolo şi nu ajungeau. (...) Trebuia să iei tractorul ca să ajungi acasă. Să ştiţi că şi la acest lucru m-am gândit când am luat acea decizie", a spus Florin Cîţu.

El a adăugat că în România, în anul 2021, "pentru toţi ceilalţi trebuia să existe această şansă".

"Faptul că există acest Plan Naţional de Investiţii nu înseamnă că acei bani vor fi imediat folosiţi. Acolo sunt criterii cum trebuie să fie folosiţi acei bani, cu criterii de transparentizare, cu criterii în care vom urmări cum se cheltuiesc banii, deci sunt lucruri pe care le-am făcut ca să mă asigur că banii nu sunt irosiţi. (...) Trebuie să dai oamenilor o şansă. Dacă vor putea primarii să ia banii ca să facă facă proiecte, asta este altceva şi vom vedea, dar nu avem dreptul noi să le oprim această şansă românilor să se dezvolte. Şi aici a fost o parte din discuţie. Mai este o altă parte din discuţie, cu şantajul, ce mi s-a părut îngrozitor", a declarat Florin Cîţu.

El a susţinut că a fost "şantajat" de partenerii de coaliţie cu proiecte care nu aveau nicio legătură cu PNI.

Citeste si:
Orban: Problema PNL nu este Florin Cîţu
Orban: Problema PNL nu este...

"Ce legătură are desfiinţarea Secţiei Speciale cu Planul Naţional de Investiţii? Nicio legătură. Dar dacă noi ne lăsăm şantajaţi de fiecare dată, nu mai facem nimic, iar o coaliţie nu poate să funcţioneze prin şantaj, orice s-ar întâmpla. Nu ai cum. Nu era acum, cedam acum, era un alt proiect şi aşa mai departe. Şi nu se ajunge nicăieri. Lucrurile astea trebuie ştiute, pentru că suntem într-un punct important politic în România", a mai declarat Cîţu.

Premierul le-a transmis celor din sală că PNL va rămâne la guvernare 8 ani de zile.

"Noi suntem la guvernare pentru că avem un parteneriat foarte bun cu preşedintele Klaus Iohannis. De aceea suntem la guvernare, acest parteneriat există şi vom rămâne la guvernare în viitor. Eu vreau să rămânem la guvernare chiar şi cu ceea ce v-am povestit, cu această situaţie cu partenerii de la USR PLUS", a spus acesta.

Citeste si:
Mihai Bendeac va împlini 40 de ani. Actorul își dorește să intre în...
Mihai Bendeac va împlini 40...

Cîţu a adăugat că, din punctul său de vedere, singura coaliţie care poate să guverneze astăzi România este PNL - USR PLUS - UDMR.

"Avem aceleaşi obiective. Când am pornit astă iarnă, am scris lucrurile în programul de guvernare. De fiecare dată când a fost nevoie, am intervenit pentru a debloca o situaţie şi cred în continuare că încă putem, chiar dacă s-au aliat temporar cu, sper eu temporar, cu un partid extremist, de sorginte fascistă, cred că există în continuare cale de împăcare. Proiectele românilor ar trebui să primeze", a conchis Florin Cîţu. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Septembrie 2021 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.