Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va fi invitat la şedinţa următoare a coaliţiei de guvernare pentru a prezenta strategia legată de creşterea preţurilor în acest domeniu, a anunţat, luni, vicepremierul Dan Barna.

"Noi am pus pe ordinea de zi şi am solicitat o discuţie, care va avea loc săptămâna viitoare, legată de creşterea preţurilor la energie şi de poziţionarea pe care ministrul Energiei o are pe acest subiect şi am decis în coaliţie să-l invităm la următoarea şedinţă a coaliţiei, lunea viitoare, pentru a vedea care este strategia şi direcţia pe acest subiect foarte important", a afirmat Dan Barna după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a spus că în coaliţie s-a convenit ca adoptarea legii consumatorului vulnerabil să fie o prioritate în următoarea sesiune parlamentară şi că data propusă şi agreată pentru intrarea în vigoare să fie 1 octombrie.

Pe de altă parte, vicepremierul Kelemen Hunor a adăugat că legea consumatorului vulnerabil ar putea intra în vigoare începând de anul viitor, pentru că trebuie să fie gata şi metodologia de aplicare.

"Am discutat despre legea offshore şi tot ce înseamnă sistemul energetic. Săptămâna viitoare va fi invitat ministrul Popescu şi vom discuta atât legea offshore, cât şi legea care este la Camera Deputaţilor privind consumatorul vulnerabil. Va intra în vigoare începând de anul viitor, nu de la 1 septembrie, cum a venit de la Senat. Aici, sigur, o să facem o modificare şi trebuie să vedem cum vom etapiza, în aşa fel încât şi metodologia de aplicare să fie gata până când intră în vigoare legea. (...) Trebuie să vedem definiţia consumatorului izolat", a arătat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă nu ar trebui aplicată mai repede legea consumatorului, având în vedere creşterea preţului la energie, liderul UDMR a spus: "Se poate, deci nu asta este problema, dacă mai recuperăm o lună sau nu, ci să fie făcută legea cum trebuie, să nu ne trezim după aceea că nu se poate aplica".

Citeste si:
Cioloș: E timpul să creștem lideri alternativi; onoarea îi cere lui...
Cioloș: E timpul să creștem...

"Eu sunt de acord să aducem mai aproape, când începe sezonul de iarnă de încălzire, nu este o problemă şi despre acest lucru putem discuta. Rămâne întrebarea dacă metodologia poate fi făcută, dacă există resursele financiare, ce ar însemna acest lucru în acest moment. Trebuie discutate toate la un loc", a mai spus Kelemen Hunor. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 August 2021 - 12 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.