Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că alegerile anticipate sunt singura soluţie, deoarece actualul Parlament „nu mai reflectă voinţa românilor”. Oficialul precizând totodată că social-democraţii nu ar face un guvern cu PNL şi USR PLUS.

"Nu există în acest moment altă soluţie decât crearea unei alte majorităţi. Partidul Social Democrat nu va face un guvern cu PNL sau cu USR PLUS. Este de noaptea minţii să credeţi că noi vom intra într-un guvern cu domnul Cîţu sau cu domnul Oros. Se poate creiona o altă majoritate politică. Dacă nu, nu e un capăt de ţară şi există şi posibilitatea unui guvern minoritar. Dar, din punctul meu de vedere şi al altor colegi, nu există altă soluţie decât alegeri anticipate", a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, într-o emisiune la Antena 3.

El a spus că "actualul Parlament nu mai reflectă voinţa românilor" şi că "este cazul" să se organizeze alegeri anticipate.

Ciolacu s-a referit şi la moţiunea de cenzură care va fi depusă de PSD.

"Eu o să le propun colegilor mei ca la începutul sesiunii (parlamentare - n.r.), să nu ţinem cont de ce au ei acolo, mascarada aia de congres, să ţinem cont numai de ce se întâmplă în economie, de nivelul de trai al românilor şi să depunem la începutul sesiunii moţiunea de cenzură. În acest moment am început discuţiile cu cealaltă formaţiune care se află în Opoziţie, AUR, şi ne-am pus de acord să susţinem împreună această moţiune. (...) Spre ce ne îndreptăm, românii nu pot să suporte. Cred că e cazul ca şi cei aflaţi în USR, şi cei aflaţi în PNL, în UDMR şi în Grupul minorităţilor să facă un act patriotic şi să voteze demiterea acestui guvern", a afirmat el.

Liderul PSD a precizat că, ţinând cont de faptul că sesiunea parlamentară începe la 1 septembrie, "în primele zece zile categoric va fi depusă moţiunea". "Nu mai condiţionăm moţiunea de congresele lor sau altceva", a adăugat Ciolacu.

În opinia sa, "o să cadă guvernul, categoric". AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 August 2021 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.