Şcolile se vor deschide pe 13 septembrie cu prezenţa fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor, cu respectarea strictă a normelor de protecţie: mască, distanţare, aerisirea sălilor de curs, dacă incidenţa din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări cu coronavirus la mia de locuitori, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

"Rămâne o prioritate zero obiectivul de a asigura o educaţie de calitate pentru cât mai mulţi dintre elevi, deşi criza sanitară nu s-a încheiat încă. Este motivul pentru care şcolile se vor deschide pe 13 septembrie şi vor funcţiona cu prezenţa fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor, bineînţeles cu respectarea strictă a normelor de protecţie: mască, distanţare, aerisirea sălilor de curs. Câtă vreme incidenţa din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări la mia de locuitori, vom avea toţi copiii în sălile de clasă. Dacă se depăşeşte acest prag, şcolile trec în online în respectiva localitate", a precizat şeful statului, după şedinţa de lucru privind începerea noului an şcolar cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi ministrul Educaţiei, Sorin-Mihai Cîmpeanu.

Şeful statului a menţionat că, din păcate, şcoala va începe pentru al doilea an consecutiv "sub spectrul pandemiei", iar experienţa anului trecut a arătat că este deosebit de important ca procesul educaţional să se desfăşoare cât mai mult cu prezenţă fizică, în condiţii de siguranţă sanitară sporită atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.

"Accesul limitat la educaţie are efecte negative semnificative în primul rând pentru generaţiile tinere, private de o dezvoltare normală atât în planul formării de competenţe, cât şi în cel al interacţiunii umane. Se poate ajunge chiar să aibă consecinţe dramatice pe termen mediu şi lung pentru viitorul nostru, al tuturor. Din experienţa primului an de pandemie a reieşit fără echivoc că învăţământul online nu poate suplini integral forma clasică de învăţământ, cu prezenţă fizică. Cel mult, poate funcţiona ca soluţie temporară, provizorie, atunci când situaţia epidemiologică este deosebit de gravă", a mai spus preşedintele. AGERPRES

Citeste si:
A început greva generală în școlile din România, prima după 18 ani....
A început greva generală în...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 August 2021 - 09 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.