Preşedintele Klaus Iohannis a arătat joi că sunt necesare creşterea capacităţii de testare pentru coronavirus şi eficientizarea direcţiilor de sănătate publică.
"În ceea ce priveşte sistemul nostru de sănătate, doamna ministru al Sănătăţii mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face faţă valului patru. Medicii sunt deja bine pregătiţi şi cu multă experienţă. Este evidentă nevoia de eficientizare a direcţiilor de sănătate publică şi aştept mai multă implicare din partea tuturor pentru creşterea capacităţii de testare, precum şi pentru pregătirea sistemului medical, de a prelua şi pacienţi non-COVID. Aceşti bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie şi să nu aibă de suferit pe fondul intensificării valului patru", a arătat preşedintele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Precizările au fost făcute la finalul unei şedinţe de lucru privind începerea noului an şcolar, la care au participat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. AGERPRES
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Sorin Mierlea, președintele InfoCons, vine la Retail Logistics & FMCG: From...
Sursa: retail.ro
-
20 de rochii perfecte pentru nunțile din această vară
Sursa: kudika.ro
-
Totul despre sigilarea dentară
Sursa: garbo.ro
-
Centrul de Inovare Digitală pentru Societate, eDIH4Society, lansat oficial la...
Sursa: futurebanking.ro
-
Top 16 orașe în care locuiesc cei mai mulți miliardari ai Planetei
Sursa: wall-street.ro