Personalul din casele teritoriale de pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi, pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022, pentru evaluarea dosarelor de pensii, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

"Astăzi, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi selectate, prin concurs, 800 de persoane cu studii superioare şi 200 cu studii liceale, care vor lucra în casele teritoriale de pensii cu contracte pe perioadă determinată, adică până la încheierea procesului de evaluare a tuturor celor 5 milioane de dosare de pensii", a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Conform calendarului asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, procesul de evaluare al celor cinci milioane de dosare ar urma să fie finalizat în trimestrul al treilea al anului viitor, iar acest obiectiv nu poate fi atins cu personalul care activează în prezent în casele de pensii, a subliniat ministrul Muncii.

"Necesarul total de posturi pentru structurile CNPP este estimat la 5.500, faţă de 3.480 câte sunt în prezent. Din cei 3.480 de angajaţi, 3.186 au atribuţii de stabilire şi plată a pensiilor, dar şi a altor drepturi prevăzute de acte normative cu caracter special aflate în gestionarea CNPP, dar şi pentru evidenţa asiguraţilor şi activităţi conexe. Fondurile pentru salarizarea personalului suplimentar vor fi suportate în primă fază din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând ca ele să poată fi ulterior decontate în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă", a precizat Turcan.AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 August 2021 - 09 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.