Premierul Florin Cîţu anunţă că din luna septembrie a acestui an agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit în relaţia cu instituţiile publice, în cadrul unui proiect pilot care va fi implementat de Ministerul Finanţelor.
"E-Facturare. Aşa cum am promis, introducem facturarea electronică între firme. Din septembrie 2021, agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit în relaţia cu instituţiile publice. Măsura va fi implementată de Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, în cadrul unui program pilot", a scris Florin Cîţu, luni, pe Facebook.
Premierul adaugă că este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică, ce urmează să fie generalizată în relaţiile dintre toţi operatorii economici.
"Implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică atât între agenţii economici şi instituţiile publice, cât şi în relaţiile dintre agenţii economici va însemna: eficienţă şi predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituţiile publice; creşterea veniturilor colectate la bugetul naţional. Odată cu operaţionalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achiziţiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu", a explicat Cîţu. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro