PSD a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere în anulare împotriva prevederilor potrivit cărora numărul participanţilor la mitingurile de protest sau orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la100, respectiv 500 de persoane, pe motiv că această limitare este disproporţionată faţă de măsurile instituite în cazul evenimentelor culturale.
PSD a depus, luni, la CAB o cerere în anulare împotriva prevederilor din Hotărârile de Guvern nr. 730/2021 şi nr. 795/2021 prin care numărul participanţilor la mitingurile de protest sau orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.
"În cererea PSD se menţionează faptul că, 'dacă situaţia epidemiologică concretă permite relaxarea, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori, cu purtarea măştii de protecţie, este disproporţionată limitarea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 500 de persoane'. Astfel, printre măsurile necesare prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, Guvernul României 'include şi restricţii destinate celor care i-ar contesta activitatea politică'", se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES de PSD.
Potrivit social-democraţilor, faptul că, spre deosebire de mitinguri şi demonstraţii, în cazul evenimentelor culturale participarea este condiţionată de vaccinare sau test PCR, nu justifică restrângerea dreptului la întrunire, atât timp cât, conform informaţiilor oficiale, nu există date ştiinţifice cu privire la transmiterea/netransmiterea virusului de către persoanele imunizate.
"Chiar pe site-ul oficial al Guvernului României - vaccinare-covid.gov.ro - se menţionează că 'datele despre măsura în care o persoană vaccinată mai poate transmite virusul urmează a fi generate, colectate şi analizate în perioada următoare'. În afară de argumentele de mai sus, în cererea în anulare depusă de PSD se face referire şi la o serie de vicii de formă ale celor două hotărâri de guvern, cum ar fi lipsa unei evaluări de impact a măsurilor propuse, lipsa studiilor şi analizelor ştiinţifice cu privire la efectele sociale şi politice sau absenţa unei motivări detaliate care să respecte normele de tehnică legislativă", a transmis PSD. AGERPRES
Se suspendă negocierile pentru formarea noului Guvern. Anunțul...

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Sorin Mierlea, președintele InfoCons, vine la Retail Logistics & FMCG: From...
Sursa: retail.ro
-
20 de rochii perfecte pentru nunțile din această vară
Sursa: kudika.ro
-
Totul despre sigilarea dentară
Sursa: garbo.ro
-
Centrul de Inovare Digitală pentru Societate, eDIH4Society, lansat oficial la...
Sursa: futurebanking.ro
-
Top 16 orașe în care locuiesc cei mai mulți miliardari ai Planetei
Sursa: wall-street.ro