Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că demisia unui consilier din Guvern este o decizie care aparţine echipei din care acesta face parte.
Mioara Costin a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată joi seara, în Monitorul Oficial.
"Aici, nu sunt, din punctul meu de vedere, foarte multe lucruri de comentat, este echipa premierului, deciziile îi aparţin, chiar n-am nimic de comentat. N-aveam nicio informaţie despre respectivul document, nu-mi exprim păreri", a precizat Barna, la ieşirea din sediul Guvernului.
Întrebat dacă este necesar ca instituţiile statului să se sesizeze în condiţiile în care respectivul consilier a transmis un document către PNL, copreşedintele USR PLUS a răspuns: "Este un subiect asupra căruia premierul a răspuns în conferinţa de presă, un subiect care priveşte echipa sau persoane din fosta echipă de comunicare. Nu am alte date suplimentare din cadrul Guvernului, acel document nu a ajuns la mine".
Premierul Florin Cîţu, întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă, despre documentul transmis de consilierul de la Guvern în vederea promovării imaginii sale în campania pentru şefia PNL, folosindu-se resurse publice, a replicat: "Eu, din funcţia de premier, pot să comentez doar pe documente oficiale. (...) Niciodată un astfel de document nu a fost înregistrat sau mi-a fost mie prezentat, în niciun moment". AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro