Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri că la nivelul ministerului sunt identificate trei domenii - drumuri de interes local, apă şi canalizare şi accesul populaţiei la sistemul de gaze - care urma să fie incluse în Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Locală anunţat de premier.

"Sunt trei domenii care sunt identificate la nivelul ministerului şi despre care discutăm, dar care trebuie corelate cu programele de finanţare pe fonduri europene, inclusiv pe PNRR. Este vorba în primul rând de drumuri de interes local, unde există şi foarte multe proiecte întocmite chiar şi cu documentaţie tehnică, o parte dintre ele; de asemenea, pe apă şi canalizare, unde, deşi şi în PNRR vom avea, România, fonduri, ele trebuie suplimentate din fonduri naţionale; nu în ultimul rând, introducerea gazului şi accesul populaţiei la sistemul de gaze, unde, la fel, nu o să avem mai mult ca sigur finanţare europeană. Deci, acestea sunt cele trei mari domenii care trebuie, din punctul nostru de vedere, finanţate şi pentru care vom creiona un program de investiţii", a afirmat Cseke Attila într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Iulie 2021 - 10 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.