Premierul Florin Cîţu a declarat la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj, că unele estimări care vor fi anunţate indică o creştere economică de aproape două cifre în România, pentru anul în curs.

„Noi toţi suntem aici pentru că noi credem în liberalism şi credem că doar prin liberalism putem să dezvoltăm România. Am arătat în aceste câteva luni de guvernare că dacă investeşti - şi apropo, anul acesta, primul trimestru, este pentru prima oară în istorie în ultimii 30 de ani când creşterea economică se datorează în totalitate investiţiilor. Nu a mai fost niciodată aşa ceva. Am schimbat paradigma. Arătăm că prin investiţii, ceea ce înseamnă liberalism pur, poţi să dezvolţi România. Ştiţi foarte bine, creşterea economică de anul acesta este estimată la a fi cea mai mare din Uniunea Europeană, 7,4%. Vă vând un mic secret, urmează alte estimări, care vor duce creşterea economică aproape de două cifre. O să avem o creştere anul acesta puternică. Eu sper să se adeverească, să avem o creştere economică cu cel puţin 10% anul acesta, în 2021", a declarat Florin Cîţu, potrivit AGERPRES.

Prim-ministrul Cîţu a participat la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj, în cadrul căruia va fi ales noul Birou Politic Judeţean al PNL Cluj, iar la finalul discursului său a prezentat o parte dintre liderii judeţeni care au anunţat că susţin echipa sa pentru alegerea în funcţia de preşedinte al partidului.

La reuniune a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care candidează şi el pentru un nou mandat, la congresul PNL din 25 septembrie.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Iulie 2021 - 01 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.