Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, duminică, în Baia Mare, la conferinţa de alegere a preşedintelui filialei judeţene Maramureş, că este un garant al unităţii partidului.

"Pentru mine unitatea PNL este fundamentală. Eu am fost, sunt şi voi fi un garant al unităţii PNL. Am demonstrat acest lucru cum nimeni din echipa contracandidatului meu la Congres n-a avut de suferit, dimpotrivă, foarte mulţi au putut să-şi urmărească cariera şi să înregistreze victorii importante, să ocupe poziţii importante, pentru că pentru mine nu există decât corectitudine în PNL. Opţiunea fiecărui om trebuie să fie luată, gândită pe baza propriului discernământ, propriei evaluări, pe baza propriei credinţe despre cel care trebuie să fie viitorul PNL", a spus Ludovic Orban.

Liderul liberal a susţinut că aşteaptă şi din partea echipei contracandidatului său, Florin Cîţu, un comportament asemănător.

"M-aş bucura foarte mult ca şi cei din echipa competitoare să gândească la fel şi să nu mai existe susţinători care să aibă de suferit pe urma faptului că sunt alături de mine. (...) Am colaborat îndeaproape cu preşedinţii filialelor judeţene, inclusiv la Baia Mare, cu atât mai mult cu cât am fost preşedinte al PNL. Dar niciodată niciun preşedinte de filială judeţeană nu a putut să mă împiedice să comunic, să-i cunosc, să le ascult părerile, să fiu alături de ei cu toţi membrii PNL din fiecare filială judeţeană, pentru că adevărata legătură a PNL este oastea cea mare a PNL, adică, fiecare membru care îşi aduce contribuţia prin muncă, efort la toate victoriile PNL. Asta este echipa mea, chiar şi aceia care de multe ori n-au fost de acord cu mine", a declarat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a subliniat că se consideră la fel de bun politic ca şi Florin Cîţu.

Citeste si:
Orban: Destinul PNL e în mâna membrilor partidului
Orban: Destinul PNL e în mâna...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

"În ultimii patru ani, PNL a fost condus de o echipă pe care a-ţi ales-o la Congres. Foarte mulţi din această echipă spun că eu nu mai sunt bun! Sigur, aici, din punctul meu de vedere, cred că există două variante; dar ei au făcut parte din echipa de conducere, ori dacă ei se consideră buni, înseamnă că şi eu sunt bun să conduc PNL! De când sunt membru al PNL, în fiecare clipă am fost cu faţa şi la trecut, pentru că noi suntem partidul cu cea mai bogată istorie dintre toate formaţiunile politice de pe scena Europei. Am fost cu faţa şi la prezent, prezentul continuu, dar am fost cu faţa şi la viitor. Un adevărat lider are viziune şi capacitatea de a da direcţia, are capacitatea de a-şi asuma răspunderea unor decizii grele, unor decizii care nu sunt privite cu simpatie de moment, dar pot să dea rezultate", a spus Ludovic Orban.

De asemenea, preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan, care a candidat pentru un nou mandat fără a avea alt competitor, a susţinut în faţa delegaţilor prezenţi necesitatea concentrării politice pentru următoarele alegeri din anul 2024.

"Împreună am reuşit să demonstrăm că PNL este principala forţă politică în judeţul Maramureş. (...) Da, sunt corect, şi încă odată îi mulţumesc d-lui preşedinte Ludovic Orban pentru întreaga colaborare pe care am avut-o, o colaborare, vă garantez, foarte bună. Obiectivele noastre au fost atinse până în acest moment, dar de acum înainte trebuie să mergem mai departe, iar pentru 2024, obiectivul este să creştem numărul de colegi primari, să susţinem actualii primari să facă performanţă, să creştem numărul de parlamentari, să creştem organizaţional fiecare organizaţie locală din judeţul Maramureş, iar din luna august noul Birou Politic Judeţean va trece la treabă, vom începe să mergem în fiecare localitate, în fiecare organizaţie, să cooptăm membri, să aducem oameni lângă noi, aşa cum am mai făcut în aceşti patru ani de zile. (...) Numai aşa vom putea să facem cu adevărat performanţă în judeţul Maramureş", a spus Ionel Bogdan.

Delegaţilor prezenţi la conferinţa de alegeri a PNL Maramureş le-a fost prezentat şi un mesaj video înregistrat în cursul dimineţii de duminică din partea premierului Florin Cîţu. AGERPRES

Citeste si:
PSD cere anchetă pe motiv că premierul ar folosi resurse...
PSD cere anchetă pe motiv că...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.