Fostul ministru liberal al Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la şefia PNL Bucureşti, precizând ca obiective pe linie de partid „curăţenie" în filiale şi promovarea pe criterii de „meritocraţie", iar ca proiect politic extern „legea Capitalei".

„1 an a fost mandatul meu de preşedinte ales al PNL Bucureşti. Acum mi-am depus candidatura pentru un mandat plin. (...) Principalul meu proiect politic intern: curăţenie în filiale (ştiu bine ce am preluat) şi meritocraţie în promovare. Fără teamă sau constrângeri pentru cei care au încredere în ei. Principalul meu proiect extern: legea Capitalei. Primăria Capitalei - sectoarele, vor urma decizii. Indiferent în ce sector locuieşti ca bucureştean, ai dreptul sa beneficiezi de servicii de aceeaşi calitate. Un singur oraş", a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ea prezintă şi un bilanţ al perioadei de 1 an de mandat la şefia PNL Bucureşti.

„O perioadă în care am fost şi ministru în pandemie. 50% creştere poziţii consilieri PNL Bucureşti la alegerile locale (scos Firea - PSD din PG, 1 primar de sector, 3 viceprimari plus viceprimar general; bravo tuturor colegilor mei!) şi 100% creştere poziţii parlamentari faţă de 2016. Un PNL Bucureşti în creştere, prin muncă serioasă. Bucureştenii (inclusiv cei care renunţaseră să mai creadă în schimbare) au început să privească cu atenţie spre PNL Bucureşti. Suntem pe drumul cel bun. Depinde de noi să rămânem serioşi, ambiţioşi. şi fără aroganţă", a afirmat Violeta Alexandru.

Citeste si:
Orban: „Nu voi vota Guvernul Ciucă și voi demisiona din grupul...
Orban: „Nu voi vota pentru...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.