Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice vor putea acorda burse de studiu, de creaţie, granturi de studii şi călătorie pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, potrivit unei legi promulgate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.
"Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, burse de creaţie, precum şi granturi de studii şi călătorie, în ţară şi în străinătate. Drepturile patrimoniale cu privire la opere create în cadrul burselor de creaţie, finanţate potrivit prezentei legi, sunt ale autorului beneficiar al bursei", prevede actul normativ pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise.
De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, singure sau în parteneriat cu organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural sau cu firme, pot organiza programe de rezidenţe de creaţie în domeniul culturii scrise. Bursele de creaţie pot acoperi: cazarea, utilităţile pentru spaţiul de cazare, precum şi un onorariu, acordat lunar sau pentru întreaga perioadă a rezidenţei. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Iubitul meu a vrut o relație deschisă, dar acum e gelos pe viața mea sexuală
Sursa: kudika.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro