Politica 7 Iunie 2021 13:13

Dan Barna, copreşedintele USR-PLUS, a solicitat partenerilor de coaliţie să voteze în Parlament eliminarea pensiilor speciale pentru primari, menționând că acest lucru ar însemna „destructurarea sistemului de beneficii şi clientelisme”.

„Legea privind abrogarea pensiilor speciale ale primarilor este o iniţiativă în Parlament. Vedem voturi cel puţin surprinzătoare în comisiile parlamentare. UR PLUS rămâne consecventă, îl voi transmite şi în coaliţie - lupta cu pensiile speciale înseamnă piesă cu piesă destructurarea acestui sistem de beneficii şi clientelisme foarte adânc înşurubate şi înţepenite în legislaţia naţională. Tocmai de aceea, faptul că aceste pensii speciale nu au intrat încă în vigoare, trebuie să ne asigurăm că nici nu se va întâmpla lucrul acesta”, spune Dan Barna.

El afirmă că are „experienţa amară a legislaturii trecute, cât de greu sunt eliminate categorii de pensii speciale când devin active”.

„Solicităm colegilor de coaliţie să susţină respingerea acestei legi. (...) A fost discutat iniţial acum câteva şedinţe, declarativ partenerii de coaliţie au spus că sunt de acord, dar când acest de acord să se transforme în vot în comisie, acest lucru nu s-a întâmplat”, a mai spus acesta.


Despre autor:


Ultima actualizare: 7 Iunie 2021 - 01 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.