Politica 4 Iunie 2021 08:31

În cadrul Programului Național de Reziliență și Redresare va funcționa și un „cloud guvernamental”, care va lega bazele de date ale tuturor ministerelor pentru a se lucra integrat. Proiectul nu este unul nou, ideea fiind lansată în anul 2018, în mandatul Vioricăi Dăncilă, dar atunci costa 45 de milioane de euro.

Între timp, cloudul guvernamental, a primit o finanțare de 500 de milioane de euro, bani care sunt incluși în finanțarea prin Programul Național de Reziliență și Redresare.

„Să știți că nu va fi de ajuns doar PNRR, pentru că doar să construiești cloud-ul e un proiect, după aceea să construiesti pentru fiecare minister, partea de transformarea digitală ca să le conectezi la cloud reprezintă alt proiect și după aceea trebuie să vedem cum ducem toată administrația în viitor. Sunt lucruri care merg împreună. Prin PNRR noi nu rezolvăm toate problemele pe care le avem în Romania, nici de infrastructură, nici de digitalizare, ci doar o parte dintre ele. (..)

Avem pentru aproape aceeași perioada 46 miliarde de euro fonduri europene. Sunt 76 miliarde de euro care vin în Romania într-o perioada foarte scurtă, deci trebuie să luăm proiectele să le punem acolo. Multe din proiecte din transport care nu au intrat în PNRR se vor regăsi în fonduri europene. La fel și cu proiectele din digitalizare.", a declarat Florin Cîțu.


Despre autor:


Ultima actualizare: 4 Iunie 2021 - 08 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.