Politica 16 Mai 2021 14:14 de Lorena Martin

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, le recomandă turiştilor români care doresc să-şi petreacă concediile în străinătate în această vară să se informeze foarte bine cu privire la condiţiile din ţara în care pleacă, subliniind că pe site-ul MAE există o rubrică specială care se referă la condiţii de călătorie.

„Eu sper să fie posibil, din punct de vedere al pandemiei, să plece românii în concedii la vară peste graniţe, dar ceea ce vreau să le recomand în cazul în care decid să facă acest lucru este să se informeze foarte bine cu privire la condiţiile din ţara în care pleacă. În primul rând, trebuie să se informeze de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. Avem pe site-ul ministerului o rubrică specială care se referă la condiţii de călătorie, acolo sunt informaţii actualizate pe care noi le luăm exclusiv din surse oficiale, deci ne informăm la autorităţile statelor diverse de pe glob şi luăm exact ceea ce autorităţile comunică şi punem pe site-ul nostru, în aşa fel încât să fie foarte clar că există posibilitatea de călătorie în anumite condiţii. Acele condiţii trebuie să fie foarte atent citite, încercăm să actualizăm în timp real, adică să nu existe informaţii care să nu corespundă realităţii şi este extrem, extrem de important ca, ori de câte ori planifici o astfel de călătorie în orice scop şi în scop de turism, în scop de afaceri, să te informezi foarte bine cu privire la care sunt parametrii pe care trebuie să-i îndeplineşti pentru a accesa teritoriul statului respectiv", a declarat Aurescu duminică, potrivit AGERPRES.

Ministrul de Externe a precizat că, de la începutul anului, România permite intrarea fără carantină pentru cetăţeni din alte state care sunt vaccinaţi anti-COVID.

„După cum cunoaşteţi, deja de la începutul anului, România permite intrarea fără carantină pentru cetăţeni din alte state care sunt deja vaccinaţi şi la care de la ultima doză de vaccin să fi trecut deja un număr de 10 zile, deci există această posibilitate pe care România o acordă pentru alţii care să vină în România, inclusiv în scop de turism, şi cred că este important, repet, atunci când există intenţia de călătorie, să te informezi foarte atent, să te uiţi şi pe site-urile pe care noi le includem în informările noastre, care sunt site-uri ale autorităţilor din statele unde se efectuează deplasarea, pentru că şi acolo pot să existe informaţii importante şi, de asemenea, să informeze de câte ori există o problemă misiunea diplomatică, misiunea consulară, dacă există o misiune consulară în statul respectiv. Există numere de telefon pe care le pot folosi cetăţenii români, ele se află şi pe site-ul Ministerului de Externe şi pe site-ul misiunilor diplomatice, respectiv consulare, ele te trimit la call centerul Ministerului Afacerilor Externe şi de aici se pot obţine informaţii relevante. Există şi numere de urgenţă pentru situaţii deosebite, accidente sau alte situaţii cu adevărat grave şi pentru care sunt necesare reacţii şi sprijin din partea misiunilor diplomatice şi consulare", a spus Bogdan Aurescu.

Citeste si:
Fulgy, despre români: „Necitiți, needucați, răi, asta-i România!”
Fulgy, despre români:...

Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Mai 2021 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.