Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj tuturor românilor care sărbătoresc astăzi Învierea Domnului.
„Dragi români, ne regăsim în taina sfântă a celor mai mari sărbători creştine, o celebrare a vieţii şi a speranţei. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare. Şi în acest an credinţa ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi, din cauza pandemiei de COVID-19 care continuă să afecteze întreaga lume. Vă mulţumesc tuturor pentru uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii noastre. Responsabilitatea celor care respectă măsurile de protecţie împotriva răspândirii virusului, dedicarea şi sacrificiile celor care luptă în prima linie pentru a-şi salva semenii, munca tuturor celor care fac societatea să funcţioneze, toate acestea stau mărturie că forţa naţiunii noastre este de nezdruncinat. Împreună, cu răbdare şi tărie sufletească, vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult. Vă urez tuturor ca Sfintele Paşti să vă aducă sănătate şi pace în suflete. Cristos a Înviat!”, a declarat președintele într-un video postat pe pagina sa de Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro