Primarul Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, nu este de acord cu inițiativa lui Florin Cîțu, declarând că va susține condiționarea participării la festivaluri în cadrul comisiei naționale care stabilește măsurile de relaxare a pandemiei COVID.

„Eu merg pe ideea mea și voi susține, pentru că și noi suntem invitați, fără drept de vot, în acest comitet național care pregătește măsurile de relaxare, ca Asociație a municipiilor din România, să anunțăm treptat redeschiderea economiei și a evenimentelor, pentru ca oamenii să știe că de la data de, cât o fi aia, festivaluri începând cu luna august sau septembrie, dacă vă vaccinați aveți acces la festival. Așa dau un stimulent suplimentar. Să știe oamenii că pot să participe la festivalul Untold din august sau septembrie, dacă te vaccinezi.

Dacă acest lucru se anunță public, eu sunt sigur că va fi o dorință mai mare de vaccinare, mai ales în rândul tinerilor, care sunt participanți la festival, sau la celelalte festivaluri.

Eu cred că va trebui, în luna mai, să dăm această predictibilitate în legătură cu relansarea evenimentelor și a economiei și să se spună foarte clar că este condiționată de vaccinare.

Nu poți opri o întreagă țară, pentru că unii nu vor să se vaccineze. E treaba lor. Eu respect dreptul lor, dar nu poți lua dreptul altora de a avea acces la o viață normală. În luna mai vom avea posibilitatea de a nu mai avea o listă de așteptare la vaccin, și nu se mai poate zice că e discriminare. Până acum, pe bună dreptate, nu se putea pune condiția pentru că nu era unde să se vaccineze, fiind 25.000 de oameni pe listele de așteptare”, a spus primarul Clujului, potrivit clujcapitala.ro.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Aprilie 2021 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.