Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că în şedinţa de luni s-a stabilit să fie îmbunătăţită funcţionarea coaliţiei, să fie reglementate câteva lucruri suplimentare în acest sens, iar discuţiile continuă marţi.
„Ieri (luni - n.r.) am făcut o analiză a situaţiei, fiecare partid şi-a prezentat punctul de vedere, am stabilit să îmbunătăţim funcţionarea coaliţiei, să reglementăm câteva lucruri suplimentare pentru buna funcţionare a coaliţiei şi discutăm astăzi, de la ora 16,00. Când o să luăm decizii, le vom face publice. Suntem pe parcursul unor discuţii în care înţelegerea a fost să comunicăm doar aceste lucruri şi respect înţelegerea", a spus Orban la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că în cazul în care USR PLUS va propune ca anumite proiecte ale coaliţiei să fie prioritizate, subiectul va fi discutat.
„Poziţia PNL a rămas aceeaşi. PNL consideră că doar această coaliţie este soluţia politică de guvernare a României, că trebuie să ne concentrăm pe buna guvernare, pe aplicarea programului de guvernare, pe rezolvarea problemelor care există în economie, în societate, lupta cu pandemia pentru a reveni cât mai rapid la o viaţă normală. Faptul că apar anumite situaţii care necesită discuţii suplimentare se datorează în mod evident unor situaţii obiective. Decizia premierului a fost o decizie corectă, o decizie necesară, care a avut ca scop îmbunătăţirea performanţei Ministerului Sănătăţii, un minister fundamental în vreme de pandemie. Aşteptăm propunerea din partea colegilor noştri de la USR PLUS pentru viitorul ministru, pentru a putea avea un titular care să se apuce de treabă", a afirmat Orban.
Liderul PNL a menţionat că „programul de guvernare se derulează exact în cadenţa în care este posibilă derularea pe fiecare obiectiv" şi că se merge în direcţia atingerii obiectivelor.
Întrebat dacă premierul ar trebui să înştiinţeze USR PLUS când vrea să demită un ministru care aparţine acestui partid, Orban a spus: „Premierul face evaluări ale miniştrilor, evident, acest lucru îl face periodic. Premierul este principalul responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului şi pentru îndeplinirea obiectivelor programului de guvernare pe fiecare domeniu de activitate. Suntem de acord cu orice dialog, orice evaluare, cu orice chestiune, până la punctul în care nu putem accepta să fie afectate atribuţiile, competenţele constituţionale. În ultimă instanţă, cel care decide dacă un ministru poate sau nu poate continua, după o confruntare a argumentelor, în cadrul coaliţiei sau în discuţiile cu partidul care susţine un ministru, decizia în ultimă instanţă aparţine premierului şi la decizie participă şi preşedintele României".
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...

Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Doar 8% din fondatorii de start-ups sunt femei tinere
Sursa: green.start-up.ro
-
Ilinca Păun: “Education is the cornerstone of empowerment”
Sursa: start-up.ro
-
Lucruri surprinzătoare pe care nu le știai despre Castelul Peleș: Cu...
Sursa: garbo.ro
-
Vlăduța Lupău, reacție dură după ce un designer ar fi folosit imaginea ei: Am...
Sursa: kudika.ro
-
TikTok setează trendurile. 7 din 10 cărți în limba engleză sunt propulsate de...
Sursa: retail.ro
-
FOTO: Ce alte abateri grave a mai găsit ANPC la azilele de bătrâni din țară
Sursa: wall-street.ro