Noi soluții trebuie găsite pentru ca românii să poată merge la biserică de Paște, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„Anul acesta, sărbătorile sunt la o distanţă mare. Acum, în 4 aprilie, vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformaţii, iar la începutul lui mai vor sărbători creştinii ortodocşi. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în aşa fel încât lumea să poată să meargă şi la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe persoane, mai degrabă în cadrul familial, dar cred că aceste lucruri sunt posibile. Nu îmi doresc - şi am spus acest lucru foarte clar de la început - să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele Sărbători de Paşti. Oamenii vor să meargă la biserică şi trebuie să găsim soluţii ca să meargă la biserică", a spus Iohannis, citat de Agerpres.
Şeful statului a participat, miercuri, alături de premierul Florin Cîţu şi mai mulţi membri ai Guvernului, la prima acţiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deşertificată din sudul României, care a avut loc la Dăbuleni în judeţul Dolj.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro