Stelian Ion, ministrul Justiției, a declarat că, din punctul său de vedere, dosarul violențelor din 10 august nu este închis, pentru că sutele de victime care au despus plângeri penale nu au primit înștiințări cu privire la clasarea lor, pentru a se putea merge mai departe cu contestațiile.

Din punctul meu de vedere, nu e închis Dosarul 10 august. (...) Acea soluţie de clasare faţă de comandanţi din Jandarmerie nu a fost comunicată către toţi cei care au făcut sesizări penale, şi erau peste 700 de persoane vătămate. Acea ordonanţă a trebui comunicată, iar de la data comunicării să poată formula plângere împotriva acestei ordonanţe de clasare. Au dreptul ăsta, de la lege, pentru ei e destul de greu de spus că a existat un proces echitabil, din moment ce nu au fost anunţaţi oficial şi nu au avut posibilitatea să conteste. E o chestiune juridică, pentru mine nu e închis Dosarul 10 august şi vom vedea ce va spune chiar justiţia”, a spus Stelian Ion.

Ministrul Justiției a vorbit și despre suspiciunea potrivit căreia s-ar sustrage anumite probe de la dosar.

În orice dosar, dacă nu îţi asiguri probele, dacă nu administrezi probele cât mai repede posibil, cu cât trece mai multă vreme e posibil să dispară aceste probe, de aceea este foarte importat să te mişti repede”, a mai spus ministrul la Digi24, citat de adevarul.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 19 Martie 2021 - 08 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.