Marcel Ciolacu, liderul PSD, a susținut o conferință de presă în urma unei întâlniri cu reprezentanții fermierilor. Acesta a anunțat că social-democrații vor depune o moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. În timpul discursului său, din buzunarul interior al sacoului au ieșit la vedere mai multe bancnote.
„Am tras o singură concluzie, domnul Oros este într-o lume paralelă față de ceea ce se întâmplă în acest domeniu Nu s-au luat măsuri, nu au fost date nici până acum despăgubirile pentru secetă, nu a fost plătita acciza, 60% din totalul de anul trecut și nu în ultimul rând, am văzut că a venit cu o inițiativă să modifice legea 17 cea privitoare la înstrăinarea terenurilor”, a spus liderul PSD..
Ciolacu a anunțat apoi că PSD va depune o moțiune simplă împotriva lui Adrian Oros, ministrul Agriculturii.
„Am decis să depunem o moțiune simplă, săptămâna viitoare, împotriva ministrului Oros, la Camera Deputaților. Pericolul asupra securității alimentare a României în acest moment este unul real. Nu mai producem pesticide, îngrășăminte sau semințe. Nu se ia nicio măsură în această zonă, nu încercăm să promovăm produsele românești și autohtone. Nu vedem un program coerent din partea ministerului Agriculturii. Nu ne mai permitem această incapacitate a guvernului de a gestiona una dintre cele mai mari probleme”, a mai spus Marcel Ciolacu.

În timpul anunțului, banii din buzunarul interior al sacoului lui Marcel Ciolacu au ieșit la iveală. (momentul poate fi văzut de la minutul 5)
Liderul PSD a reacționat apoi la momentul devenit viral pe rețelele de socializare.
„Uite, asta înseamnă transparență!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook, alături de mai multe emoticoane zâmbărețe și o fotografie pe care scrie „susținem capitalul românesc”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum să investești într-un startup: primii pași
Sursa: start-up.ro
-
Implicare în societate: compania privată care a construit un drum
Sursa: green.start-up.ro
-
Povestea Precious Circuit, start-up-ul fondat de doi tineri care fac...
Sursa: retail.ro
-
Se poartă și sunt minunate (nu, nu vorbim de very peri): Top 7 culori în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum te pot ajuta cărțile de tarot să ai grijă de sănătatea mintală
Sursa: kudika.ro
-
dertour
Sursa: wall-street.ro
-
Raiffeisen Bank majorează dobânzile la produsele de economisire în lei
Sursa: futurebanking.ro