Cu toate că demersurile de revocare din funcția de Avocat al Poporului au început în luna februarie, Renate Weber a declarat că nu vede care ar fi motivele ca ea să își dea demisia.
Aceasta susține că instituția pe care o reprezintă nu este „un apendice al Guvernului”, așadar nu trebuie să „mângâie pe creștet” Executivul.
„Instituţia asta nu poate să fie - şi asta ar fi bine lumea să înţeleagă – nu poate să fie un apendice al Guvernului. Ea nu este o instituţie care să mângâie pe creştet Guvernul, că nu ăsta-i rostul ei. Când ai un mandat constituţional să aperi drepturile şi libertăţile, prima întrebare trebuie să fie: Dar cine poate să afecteze drepturile şi libertăţile? Păi întotdeauna guvernul, administraţia centrală, administraţia locală”, a declarat Weber la Antena 3.
Avocatul Poporului susține că nu are motive pentru care să își dea demisia din această funcție.
„Sinceră să fiu, nu văd care ar fi motivele să îmi dau demisia. Mie mi se pare că ceea ce noi am făcut instituţional în acest an de zile – e un an şi jumătate de când am venit eu - sunt lucruri care erau pentru respectarea Constituţiei şi a drepturilor constituţionale”, a explicat Renate Weber, citata de adevarul.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro