Social-democraţii au depus miercuri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, intitulată "O Românie în agonie cu Năsui la Economie".

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a anunţat, în plenul Senatului, depunerea moţiunii simple.

„Conform articolului 66 din Regulamentul Senatului, subsemnaţii, membri ai Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vă înaintăm o moţiune simplă cu titlul 'O Românie în agonie cu Năsui la economie', adresată ministrului Economiei, Claudiu Năsui", a precizat Romaşcanu.

De altfel, după cum declara preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, decizia de a depune o moţiune împotriva ministrului Economiei a fost luată în Biroul Politic Naţional al formaţiunii.

„Motivele - blocarea măsurii 3, fonduri europene, 478 de milioane de euro în acest moment blocate din cauza faptului că domnul ministru a găsit de cuviinţă să îşi facă un cont de administrator în procedura de selectare a companiilor", a susţinut Ciolacu, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Martie 2021 - 12 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.