Proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021 urmează să intre, luni, în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului, iar marţi să primească votul final.

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului începe la ora 16,00. Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.

Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021. Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019; creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020, şi creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului, menționează Agerpres.

Citeste si:
Bugetul de stat pentru 2024. Lista ministerelor cu cei mai mulți...
Bugetul de stat pentru 2024....

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Martie 2021 - 08 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.