Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că un pact naţional între forţele politice pentru patru-cinci domenii vitale ar putea duce la "o dezvoltare uriaşă" a ţării.

"Ar trebui în continuare să ne gândim la patru-cinci domenii unde să existe un pact naţional între forţele politice şi rămân destule subiecte în care poţi să faci o competiţie politică, chiar dură, dacă doreşti. Educaţie, infrastructură mare, sănătate şi mediu sunt acele domenii unde ar trebui să existe un pact, o înţelegere pe termen mediu, fiindcă sunt domenii unde nu poţi să faci oricum minuni în patru ani de zile, într-un ciclu electoral şi dacă ceva este început în sensul de a construi ceva, atunci să nu opreşti dacă se schimbă puterea şi să faci altceva decât este de făcut. Deci, dacă am reuşi să ajungem la acea înţelepciune - eu spun acest lucru de ani de zile (...) cele patru, maxim cinci domenii, aşa cum există pentru strategia noastră de apărare, pentru apartenenţa noastră la UE, o înţelegere între forţele politice, ar trebui şi pentru încă patru domenii vitale. Şi atunci, sigur, am vedea în opt ani de zile, în 10 ani de zile, în 12 ani de zile o dezvoltare uriaşă", a declarat Kelemen Hunor.

Potrivit vicepremierului, România are în prezent o şansă uriaşă, dată de cele 31 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi 36 de miliarde de euro pentru Fondul de Coeziune, alături de fondurile naţionale, menționează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Februarie 2021 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.