Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, joi, că sunt „total neadevărate" afirmaţiile ministrului Muncii, Raluca Turcan, potrivit cărora în sistemul de justiţie nivelul sporurilor reprezintă 85% din veniturile salariale, adăugând că aceste declaraţii nu fac nimic altceva decât să „acutizeze" presiunea asupra judecătorilor şi procurorilor.

Această afirmaţie este total neadevărată. Pentru corecta informare a opiniei publice, reamintim că potrivit art. 25 alin. 1 din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, suma sporurilor acordate cumulat pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Subliniem că această prevedere legală este respectată cu stricteţe în cadrul întregului sistem judiciar. Astfel, spre exemplu, în luna ianuarie, ponderea sporurilor din totalul salariilor la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a fost de 23,83%", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Potrivit CSM, alăturarea în aceeaşi declaraţie a drepturilor de care beneficiază două categorii profesionale, cu specific diferit al muncii, dar cu „responsabilităţi enorme" faţă de cetăţeni, nu face nimic altceva decât să adâncească „în mod nepermis falii, fără a ţine seama de specificul fiecărei profesii".

Din păcate, declaraţiile doamnei ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, se menţin în aceeaşi linie cu declaraţiile inadecvate ale ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cu privire la pensiile magistraţilor şi nu fac nimic altceva decât să acutizeze presiunea asupra judecătorilor şi procurorilor, de natură să încurajeze plecarea acestora din sistemul judiciar. Aşa cum am mai arătat, consecinţele negative ale lipsei de personal vor fi resimţite de justiţiabili, deşi acestora ar trebui să li se garanteze dreptul la un proces echitabil, într-un termen optim şi previzibil, la cele mai înalte standarde", a adăugat CSM.

În opinia sa, aceste atitudini sunt „total neconstructive". „Principiul cooperării loiale presupune înainte de toate onestitate atât faţă de partenerii instituţionali, cât şi faţă de opinia publică, iar inducerea publicului în eroare, prin astfel de declaraţii publice, este cu adevărat regretabilă", a evidenţiat CSM.

Citeste si:
Președinta CE cere ca Putin să fie adus în fața justiție
Președinta Comisiei Europene...

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, miercuri, că nivelul sporurilor la ora actuală reprezintă 13% din totalul cheltuielilor salariale, însă sunt categorii ocupaţionale pentru care acest nivel se ridică la 85%, ceea ce este foarte mult.

Per total cheltuieli salariale, în momentul de faţă, nivelul sporurilor reprezintă 13%, din analizele noastre, ceea ce nu ar fi neapărat foarte mult, însă sunt categorii ocupaţionale salariale pentru care nivelul sporurilor reprezintă 85%, ceea ce este foarte mult. Rolul nostru ca Minister al Muncii este să ne uităm la ce raportare se fac salariile în plată. Aceste sporuri există, în primul rând, în sistemul de sănătate şi sistemul de justiţie. Acolo sunt aceste sporuri de 85% şi, de aceea, vă spun că nu putem să le tratăm cu uşurinţă, pentru că vorbim, de fapt, de sporuri care completează veniturile celor din sănătate care acum au fost în prima linie a combaterii pandemiei. Şi pentru asta ne trebuie foarte multă precauţie şi înţelepciune şi să găsim nişte instrumente cu adevărat echitabile care să stimuleze", a declarat Turcan, la Antena 3, citată de Agerpres.

Citeste si:
Handbal: CSM Slatina a bifat a doua victorie la Cupa Slatina
Handbal: CSM Slatina a bifat...

Despre autor:


Ultima actualizare: 18 Februarie 2021 - 05 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.