Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și PNL, a amintit că pensiile speciale au fost introduse de PSD, iar acum s-au „bătut ca într-un concurs de frumusețe” pentru a le elimina.
„Să ne aducem aminte cum au apărut pensiile speciale. În 2010 după adoptatea legii pensiilor nu mai existau decât foarte puţine categorii de pensii speciale. După 2014, începând cu 2015 au curs pe bandă rulantă acte normative conduse de o majoritate în jurul PSD care a culminat cu nesimţirea ca parlamentarii să-şi voteze pensii speciale. Acesta e adevărul istoric. Singurul partid politic care a votat în 2015 împotrivă a fost PNL. Voi aţi votat pentru. În mod constant PNL a militat pentru respectarea unui principiu fundamental. Principiul contributivităţii”, a declarat Ludovic Orban.
Liderul PNL i-a acuzat pe social-democrați și pentru faptul că au ținut „la sertar” toate propunerile legislative în acest sens.
„Astăzi aveţi ocazia să începeţi să vă îndreptaţi domnilor de la PSD. Mă bucur că v-aţi bătut ca într-un concurs de frumuseţe să vă impuneţi ca să fie dezbătut proiectul de lege pe care l-aţi depus în actuala legislatură. Vă aduc aminte că şi proiectul de lege depus de USR-PLUS. Şi proiectul depus de PNL în legislatira trecută, cu majoritatea din Birourile Permanente reunite nu l-aţi trimis nici măcar pentru raport către Comisia de statut. L-aţi băgat în sertar şi v-aţi prefăcut că nu există. Am acceptat pentru că eraţi gata să blocaţi adoptarea acestui act normativ. Azi trebuie să fie doar primul pas. Trebuie să facem ordine în legislaţia pensiilor. Trebuie să avem curaj indiferent de posibilele opoziţii, să facem dreptate pentru oameni. Atât pentru cei care sunt la pensii să primească pensii corecte cât şi pentru cei care muncesc astfel încât să aibă o pensie dreaptă. Va trebui să atacă frontal toată legislaţia pensiilor speciale. Să aducem cât mai aproape de principiul contributivităţii toate pensiile din România”, a explicat Ludovic Orban.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro