Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că vrea să se iasă din politica „de tip Moș Crăciun”, în funcție de care s-au desfășurat până acum discuțiile despre bugetul Bucureștiului. Acesta susține că își dorește ca bugetul Capialei să fie unul realist.

Directorii propuneau mult, știau că se taie așa, din pix, și nu exista nicio coerență între lucrurile care se plăteau de la bugetul local. Chestiunea fundamentală este ceea ce vrem să facem cu orașul ăsta. (...) Din punct de vedere operațional, discuțiile pe buget vor continua marți și miercuri, în special cu instituțiile de educație și cultură din subordinea primăriei. Urgența este să ieșim cu un buget realist imediat după adoptarea bugetului național. Buget realist înseamnă cu venituri reale și nu 7 miliarde venituri imaginare. (...) Pentru că avem această dorință de a ieși foarte repede cu un buget după bugetul național, nu o să găsiți în lista de investiții multe lucruri pe care le-am anunțat în campania electorală”, a declarat vineri primarul general al Capitalei.

N-am de gând să accept risipă prin prețuri umflate sau achiziții nejustificate. Toți oamenii cu atribuții de conducere în Primăria Capitalei și în instituțiile subordonate trebuie să înțeleagă că epoca risipei s-a terminat, iar managementul înseamnă responsabilitate. Fiecare poate cheltui cu larghețe din banii personali, dar cu banii publici trebuie să fim strânși la pungă”, a scris joi pe pagina sa de Facebook Nicușor Dan.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Ianuarie 2021 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.