Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că alocațiile vor crește, la începutul anului 2021, cu 20%, iar la jumătatea anului cu încă 20%. În privința pensiilor, aceasta a declarat că vor fi și ele majorate, dar nu cu 40%, fără să anunțe un procent clar.

Vor crește. Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creșterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creștere care să acopere 100% rata inflației și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuțiile cu ceilalți parteneri, pentru că suntem într-o coaliție în acest moment și deciziile le luăm împreună. Pentru plata alocațiilor, vă reamintesc că noi am avut o gândire de creștere etapizată, pentru a putea face față bugetul acestei solicitări de dublare a alocațiilor. Va fi o creștere la începutul anului viitor, a doua creștere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor și ultimele două, peste doi ani”, a declarat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru susține că lucrurile sunt foarte clare, în programul de guvernare, în ceea ce privește majorarea pensiilor și alocațiilor.

Prima poză a încasărilor la buget o avem la finalul acestui an, când se pregătește bugetul pentru anul viitor. În funcție de această situație, pentru că toate plățile se fac funcție de încasările la buget, Ministerul Finanțelor va avea o comunicare publică concretă vizavi de cuantumul creșterii, mă refer la pensii. Pentru alocații, cum știți, creșterile sunt deja prevăzute în Ordonanța pe care am modificat-o pe acest subiect, 20% la începutul anului și încă 20% la jumătatea anului și la fel peste doi ani”, a mai declarat Violeta Alexandru, potrivit hotnews.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Decembrie 2020 - 06 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.