Parlamentarii USR acuză PSD că blochează, "din nou", eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, pentru că nu au fost prezenţi la şedinţa Comisiei pentru administraţie de la Camera Deputaţilor.

„Prin absenţa deputaţilor PSD de la şedinţa Comisiei pentru administraţie, proiectul USR de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii şi foştii aleşi locali nu a primit nici astăzi raport, drept pentru care nu a putut fi dezbătut şi votat în şedinţa de azi a plenului Camerei Deputaţilor, ultima din actuala legislatură. În această situaţie, cum aleşii locali ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie 2021, devine obligatoriu ca printre primele măsuri ale noului Guvern să se numere emiterea unei ordonanţe de urgenţă de abrogare a acestor pensii speciale", se arată într-un comunicat de presă al USR.

Potrivit sursei citate, pensiile speciale pentru foştii şi actualii primari, şefi de Consilii judeţene şi adjuncţii lor, calculate în funcţie de numărul de mandate avute şi de actualele indemnizaţii, în unele cazuri de peste 15.000 de lei pe lună, au fost stabilite prin Codul administrativ adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, de Guvernul Dăncilă.

Ulterior, USR a propus un amendament la Legea bugetului de stat pe acest an prin care a fost prorogat termenul de acordare a acestor pensii până la 1 ianuarie 2021. Apoi, partidul a depus un proiect de lege de modificare a Codului administrativ în sensul abrogării acestor pensii speciale.

„Acest proiect de lege nu a fost însă adoptat până acum deoarece, în mod sistematic, deputaţii PSD au sabotat şedinţele Comisiei pentru administraţie, având tot interesul ca proiectul USR să nu intre în vigoare şi, ca atare, zeci de mii de foşti şi actuali primari şi şefi de CJ-uri, precum şi adjuncţii lor, să îngroaşe de la 1 ianuarie 2021 rândurile pensionarilor speciali. Alianţa USR PLUS nu va permite, însă, acest lucru! Dacă proiectul nostru de lege nu va fi adoptat în timp util de noul Parlament, printre primele măsuri ale noului Guvern se va număra emiterea unei ordonanţe de urgenţă de abrogare a pensiilor speciale ale aleşilor locali", se explică în comunicatul USR informează Agerpres.

Citeste si:
Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu....
Parlamentul se întrunește...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Decembrie 2020 - 02 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.