Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea i-a cerut, marţi, demisia ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, susţinând că acesta a "îngropat domeniul economiei".

INS a furnizat astăzi informaţii care relevă faptul că economia s-a contractat cu 5 procente în ultimele 9 luni. Deci, unde este acea schimbare în bine anunţată de fostul premier Orban, anunţată de ministrul de Finanţe, Cîţu, acea revenire în V a economiei? Nu există decât în imaginaţia ministrului de Finanţe, căruia în acest moment îi cer demisia explicit. Nu este de ajuns faptul că domnul Orban şi-a dat aseară demisia, miniştrii care au îngropat domeniul sănătăţii, domeniul economiei, domeniul educaţiei trebuie să plece imediat", a spus Firea într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al PSD.

Ea a adăugat că unii dintre actualii miniştri „încearcă să-şi găsească pile pe la consilieri prezidenţiali şi pe la organizaţiile judeţene ale PNL care un obţinut un scor mai bun, astfel încât să se perpetueze".

Să se perpetueze ce? Dezastrul în sănătate lăsat de domnul Tătaru, dezastrul în educaţie lăsat de doamna Anisie, dezastrul financiar al domnului Cîţu? Aceşti miniştri, precum şi ceilalţi care au făcut foarte mult rău românilor trebuie să plece acasă şi sub nicio formă să nu rămână la guvernare. Mesajul nostru este foarte clar - preşedintele ţării nu are altă variantă democratică decât să recunoască votul românilor, să accepte propunerea PSD de prim-ministru, şi anume profesorul Alexandru Rafila, şi să se găsească o formulă guvernamentală, în principal să fie PSD şi specialiştii săi, care să scoată ţara atât din criza sanitară, cât şi din cea economică", a menţionat ea, citată de Agerpres.

Citeste si:
Firea: Guvernul mai dă o țeapă românilor! Clientelism și politizare...
Gabriela Firea: Guvernul Cîțu...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.