Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, că îşi doreşte, la fel ca preşedintele Klaus Iohannis, o administraţie în care influenţa factorului politic să fie cât mai redusă.

Poziţia preşedintelui şi poziţia mea este foarte clară în privinţa administraţiei. Noi ne dorim o administraţie în care factorul politic să aibă o influenţă din ce în ce mai mică. Chiar punctul meu de vedere este că cine vrea să facă o carieră în funcţia publică nu trebuie să aibă legătură cu politica. Toate funcţiile trebuie ocupate prin concurs. (...) Noi, din păcate, nu am mai putut să organizăm niciun concurs, pentru că în trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, majoritatea PSD din Parlament a blocat prin Legea 55 toate concursurile de ocupare a funcţiilor publice, atât funcţii publice de execuţie, cât şi funcţii publice de conducere. Angajamentul nostru ferm este pentru o administraţie bazată pe principiul competenţei, meritocraţiei, pe selectarea funcţionarilor pe bază de concurs organizat în condiţii transparente", a declarat Orban în timpul unei vizite în judeţul Dâmboviţa.

El s-a pronunţat, totodată, în favoarea implicării asociaţiilor profesionale în procesul de selectare a candidaţilor, dar şi pentru scoaterea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din subordinea Guvernului.

În procedurile de organizare a concursului, evaluarea candidaturilor nu trebuie făcută numai de reprezentanţi ai conducerii instituţiei, ci trebuie implicaţi, în funcţie de domeniul de activitate (...), reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale. De asemenea, obiectivul nostru este să depolitizăm Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi chiar să schimbăm subordonarea actuală, pentru că la ora actuală Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici e subordonată Guvernului şi ar trebui găsită o formă de organizare care să nu mai necesite subordonarea către Guvern, ci să aibă autonomie, astfel încât să poată să implementeze toată legislaţia în domeniul funcţiei publice", a precizat prim-ministrul.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţase, anterior, că a discutat cu premierul Ludovic Orban în urma cazului de la Mureş, semnalat de presă, şi i-a cerut accelerarea procesului de audit în sfera administraţiei publice.

Citeste si:
Iohannis: Pericolul revenirii atitudinilor xenofobe și antisemite...
Klaus Iohannis: „Guvernul să...

Resping categoric orice demers de numire în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile cerute de lege şi nu au experienţă în domeniul în care sunt propuse. Este inacceptabil, mai ales în perioada atât de complicată pe care o traversăm acum, provocată de pandemia de COVID-19, ca în poziţii importante în structurile centrale sau locale ale administraţiei să fie promovaţi oameni mediocri, fără experienţă, impostori sau alte persoane care nu deţin calităţile şi calificările necesare. (...) În urma cazului de la Mureş, semnalat de mass-media, am avut o discuţie cu prim-ministrul Ludovic Orban despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administraţiei publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucţia României pe baze şi valori solide. În acelaşi timp, i-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care ţin de competenţă şi respectarea legii", precizează şeful statului, într-o declaraţie de presă cu privire la numirile în funcţii publice, citat de Agerpres.

Potrivit preşedintelui Iohannis, „considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcţionare a statului este apanajul unei mentalităţi învechite şi reprezintă totodată un afront adus cetăţenilor şi o frână în dezvoltarea oricărei societăţi democratice".



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.