Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a afirmat joi că va convoca un plen reunit al Parlamentului pe tema pensiilor speciale „când PNL şi USR deblochează activitatea Senatului", pentru că nu doresc dublarea alocaţiilor.

El susţine că demisia sa din Legislativ „nu este un gest de imagine".

Acelaşi gest l-am făcut şi în 2016. Eu, personal, şi nimeni din familia mea nu vom beneficia de pensii speciale şi nu beneficiază în acest moment. Eu am spus că voi convoca, categoric, cu colegii mei, un plen reunit, dacă PNL şi USR deblochează activitatea Senatului după aproape o lună de zile. Nu este nicio activitate la Senat, toată activitatea parlamentară în acest moment în România este doar la Camera Deputaţilor pe legile pe care Camera Deputaţilor este decizională. De ce nu deblochează de o lună? Pentru că avem legea cu dublarea alocaţiilor. Şi cred că este corect, dacă se renunţă la aceste pensii speciale, aceşti bani să meargă la dublarea alocaţiilor. (...) Copiii din România au nevoie de aceste alocaţii. Dar, ca să liniştesc pe toată lumea, nu vom termina acest mandat până când nu vom închide acest subiect. (...) Dar îmi doresc să rezolv şi problema alocaţiilor pentru copii", a afirmat Ciolacu la o dezbatere cu jurnaliştii, potrivit Agerpres.

El a precizat că a discutat „şi cu alţi lideri de partid", cărora le-a spus „care este condiţia" lui. „Aştept răspunsul de la ei", a adăugat Ciolacu.


Despre autor:


Ultima actualizare: 26 Noiembrie 2020 - 07 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.