Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea acuză liberalii de cinism şi răutate, spunând că aceștia, în loc să se ocupe de oameni, sunt preocupaţi doar de campania electorală.

Fostul primar general al Capitalei spune, într-o postare pe Faceboook, că legea este încălcată pe faţă de către membri ai partidului de guvernământ care nu respectă normele de protecţie sanitară instituite pe durata pandemiei. Un exemplu în acest sens ste ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

„Alo, Domnii Orban, Tătaru, Arafat!!! Colega voastră,Violeta Alexandru Bau zisa Lighean, ministrul muncii cu cel mai mare număr de șomeri, a anunțat acum 4 zile că are Covid 19. Legea și regulile nu sunt valabile pentru toți românii? Ea are voie să încalce cele 14 zile de izolare? Ne-a anunțat că ne face o vizită de campanie electorală. Dacă e aptă de muncă, de ce nu se duce la serviciu? Că e platită din banii românilor!" , declară Gabriela Firea.

Politicianul PSD mai afirmă că liberalii sunt în cădere liberă, iar acest lucru va fi reflectat în rezultatul alegerilor parlamentare. Gabriela Firea îndeamnă PNL să muncească pentru oameni şi să găsească soluţii pentru ca viaţa românilor să devină mai bună.

„Cu astfel de acțiuni ridicole ați reusit sa omorâți PNL in București. La locale a ieșit pe locul 3. Vreți pe 4 la parlamentare?
Munciți pentru oameni, găsiți soluții, aveți bugetul țării pe mână și toate instituțiile. Nu vă mai jucați cu viața românilor! Ajunge cât v-ați batut joc de ei! Doamna Bau, când creșteți alocațiile, dar pensiile? Când vă ocupați de firmele private care mor pe capete și sunt nevoite să renunțe la angajați?"
- se întreabă, retoric, Gabriela Firea.

„Sunteti pe cale de disoluție cu cinismul si răutatea față de oameni", a concluzionat prim-vicepreşedintele PSD în postarea sa de pe contul de socializare.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Noiembrie 2020 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.