Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Ministerul Sănătăţii se va număra printre instituţiile care vor beneficia la rectificarea bugetară de „o suplimentare la finanţare".
„Este o alocare suplimentară. Ministerul Sănătăţii va fi printre ministerele care vor beneficia de o suplimentare la finanţare. Sigur, pe lângă asta au început semnările de contracte de finanţare de pe programul de finanţare din fonduri europene din care s-au achiziţionat sau urmează să se achiziţioneze echipamente, aparate, tot ceea ce este necesar pentru spitale, în special în lupta anti-COVID. Cererile de finanţare depuse de spitale, autorităţi locale, de beneficiari depăşesc 1,2 miliarde şi ne străduim să asigurăm resurse financiare pentru a putea deconta toate aceste cheltuieli. Pe lângă asta, am discutat cu domnul ministru Boloş şi de indentificarea unei surse suplimentare care să poată să finanţeze orice lucrare de modernizare, de reparaţie capitală acestor instalaţii din spitale care sunt mai vechi, care pot să presupună anumite riscuri", a afirmat premierul la sediul Ministerului Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Clătite de post: rețeta românească simplă, subțire și elastică, cu umpluturi...
Sursa: garbo.ro
-
Clotilde Armand îi atacă dur pe Victor Ponta și Daciana Sârbu: Copilul vostru...
Sursa: kudika.ro