Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că economia funcționează foarte de când Guvernul PNL a eliminat taxele și a plătit datoriile statului, făcute de fostele guvernări social-democrate.

Am intrat în politică pentru a arăta că soluţia liberală, soluţia cu taxe mici şi puţine pe care le plătim toţi este singura soluţie de dezvoltare a României. (...) Am arătat că economia funcţionează foarte bine atunci când elimini taxe şi când statul îşi plăteşte datoriile. Urmează o perioadă dificilă şi am arătat că nu dăm înapoi atunci când este greu. Ne-am asumat guvernarea anul trecut într-o periodă dificilă, ştiam că este foarte greu, ştiam că s-ar putea să ne coste, dar ne-am asumat-o, pentru că acesta a fost, de fapt, pactul pe care l-am făcut cu bucureştenii când am intrat în politică: mergem să-i reprezentăm indiferent de situaţie. Acum suntem în ultima etapă pentru a elimina PSD-ul de la butoane din România. I-am scos de la butoane de la Primăria Generală, îi scoatem şi din Parlament şi vom putea să implementăm cu adevărat soluţia liberală de dezvoltare a României şi a Bucureştiului”, a declarat ministrul Finanțelor, potrivit adevarul.ro.

Florin Cîțu a ținut să sublinieze faptul că Guvernul PNL a „reuşit să oprească nenorocirile pe care a încercat să le facă PSD”, făcând referire la naționalizarea Pilonului 2 de pensii, TVA defalcată și eliminarea taxelor introduse de PSD.


Despre autor:


Ultima actualizare: 12 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.