Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a comparat, duminică, pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, cu Nero, solicitându-i să vină "repejor" cu proiectul de buget în Parlament.

Prima condiţie pentru a discuta despre dezvoltare este ca în fruntea statului, în Guvern, să existe oameni competenţi şi responsabili, oameni care înţeleg situaţia extrem de gravă cu care ne confruntăm. România nu poate progresa, atâta timp cât are un Nero la Finanţe, care ţopăie pe Facebook, sărbătorind inconştient victorii, în timp ce a dat foc bugetului ţării, din temelii. Victorii care, de fapt, sunt doar mari înfrângeri pentru România şi pentru nivelul de trai al românilor. Doar un inconştient desface şampania în timp ce România se prăbuşeşte. Am un singur mesaj pentru domnul Cîţu: să vină repejor cu bugetul să îl prezinte, la fel de repede cum a fugit din Parlament, de frică să nu ajungă premier. Să vină şi să le arate românilor cifrele bugetului pe anul viitor. Măcar acum să aibă curaj, să nu mai fugă de responsabilitate", a precizat Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PSD.

El a anunţat şi intenţia social-democraţilor de a propune, în următoare şedinţă de Birou Permanent, chemarea în Parlament a premierului Ludovic Orban pentru a prezenta un raport privind bugetul pe anul viitor. Grindeanu şi-a exprimat încrederea că vor exista şi alte forţe politice, în afara PSD, care să susţină acest demers.

Noi vom merge cu această propunere în Biroul Permanent. Sper să fie de acord toate forţele politice să avem acest proces de transparentizare. Noi acest lucru îl cerem. Nu văd de ce se fac că nu înţeleg şi domnul Orban, şi domnul Cîţu, pentru că e normal ca românii să ştie ceea ce îi aşteaptă la anul. Iar acest 'normal' se traduce în această etapă prin prezentarea acestui proiect de buget, a începe acel proces de transparenţă publică, a-l pune pe site. Lucrurile acestea s-au întâmplat în România şi a fost o bună practică. Nu înţelegem de ce se ascund. Sau înţelegem, pentru că până la urmă se ascund, pentru că vor să nu arate măririle de taxe şi impozite, de TVA, disponibilizările pe care ştim că vor se le facă la anul şi, bineînţeles, şi alte acorduri, de care avem informaţii", a precizat prim-vicepreşedintele PSD.

El a menţionat că programul de guvernare al PSD este public şi că din acesta reiese că social-democraţii nu vor creşte taxe şi impozite în următorii patru ani.

Citeste si:
Firea: „Am pregătit un sistem performant de numărătoare paralelă”
Firea, mesaj înainte de...

Îl somez pe domnul Cîţu, care a fugit din Parlament, să vină să le spună românilor cu cât va creşte taxele şi impozitele pe anul viitor, cu cât va creşte TVA", a subliniat Grindeanu.

El a apreciat că, în acest an, autorităţile locale „au fost lăsate de Guvern să lupte singure cu pandemia" şi că în multe locuri aceasta a dus la tăierea investiţiilor şi la frânarea dezvoltării.

Nu s-a semnat niciun contract major de dezvoltare. Tot ce s-a făcut anul acesta sunt proiecte din perioada PSD", a mai spus Grindeanu, citat de Agerpres.

Citeste si:
Cîțu a anunțat tăierea subvențiilor partidelor politice în 2021
Cîțu a anunțat tăierea...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.