Într-un comunicat de presă transmis de ALDE s-a anunțat demisia președintelui partidului, Călin Popescu Tăriceanu, și înscrierea lui în Pro România pentru a putea candida pe o listă comună la alegerile parlamentare.
Reprezentanţii ALDE amintesc că pe 8 octombrie conducerea partidului a aprobat protocolul de fuziune între ALDE şi Pro România, fuziunea urmând a fi validată pe 8 noiembrie la congres.
„Procedurile pentru organizarea alagerilor parlamentare în data de 6 decembrie prevăd ca termen de depunere a listelor la alegerile parlamentare data de 22 octombrie. Prevederile legale in cazul fuziunii a două partide obligă ALDE și PRO România să candideze pe o listă comună, iar hotărârea Delegației Permanente a ALDE de a aproba fuziunea cu PRO România implică obligația tuturor candidaților la alegerile parlamentare să candideze pe lista PRO România. Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calității de membru de partid PRO România. Această obligatie revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare și îl vizează inclusiv pe președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu”, se arată în comunicatul ALDE, potrivit digi24.ro.
Potrivit unor surse, în afară de Tăriceanu, din partea ALDE se vor mai afla pe liste, printre alţii, Varujan Vosganian, Anton Anton și Constantin Avram.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
65.000 de brazi de Crăciun primesc o nouă viață în campania de colectare a...
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: ”in the world of startups, time is the most precious resource”
Sursa: start-up.ro
-
Ce deosebește narcisismul de mândrie? Cum ne dăm seama când e benefic?
Sursa: garbo.ro
-
Avon continuă expansiunea și va deschide încă un magazin de tip insulă în țară
Sursa: retail.ro
-
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week intră oficial în calendarul global al modei
Sursa: kudika.ro
-
Tot ce trebuie să știți despre eclipsa totală de Lună din martie 2025
Sursa: wall-street.ro