PSD acuză Guvernul de scăparea de sub control a situației privind pandemia de coronavirus și susține că „Orban și gașca” lui amenință din nou toată țara cu restricții, fără să le pese de faptul că milioane de români suferă.

Orban și gașca lui sunt izolați total de problemele reale ale românilor, de la educație până la locuri de muncă! După ce au scăpat total de sub control pandemia, guvernarea Dreptei Unite a atins pragul stării de urgență definit chiar de propriul ministru al Sănătății. Au vrut alegeri cu orice preț fiindcă nu ei, ci - din păcate - românii achită factura iresponsabilității lor politice. Acum, fac fix ce știu mai bine: amenință din nou toată țara cu restricții!”, a precizat PSD într-o postare pe Facebook.

Social-democrații susțin că „Iohannis, Orban & Co se declară satisfăcuți, nu le pasă că milioane de români sunt condamnați să sufere”.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că nu se discută în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar că vor avea loc o şedinţă de Guvern şi una a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, unde vor fi anunţate măsuri de creşterea a rigurozităţii pentru a preveni extinderea noului coronavirus.

Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţi ai instituţiilor de control şi de decizie la nivel local. Am solicitat respectarea regulilor de protecţie sanitară, intervenţia instituţiilor de control pentru aplicarea şi respectarea regulilor sanitare şi facem apel, în acelaşi timp, constant, şi la oameni, să înţeleagă că sănătatea depinde foarte mult de modul în care fiecare se raportează la această problemă globală de sănătate publică. Nu putem discuta în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar vom avea o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi acolo vor fi anunţate măsurile de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii”, a precizat Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul unei vizite de lucru la Ministerul Fondurilor Europene.


Despre autor:


Ultima actualizare: 5 Octombrie 2020 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.