Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi că se va bate în continuare pentru Bucureşti "din postura de parlamentar" şi că nu va face un pas în spate după ce a pierdut funcţia în alegerile locale.

„La Bucureşti am dublat scorul politic, de la 16% la europarlamentare la 33%, iar au am obţinut un scor de 38%, foarte onorant, în condiţiile date, în care am avut tot guvernul împotriva mea, toţi banii de la guvern împotriva mea, s-au focusat toţi, cu o campanie deşănţată, negativă, la adresa mea ca persoană, în primul rând, au fost atacuri la persoană, am fost asociată negativ cu foştii preşedinţi de partid, s-a spus că am venit să pandelizez Bucureştiul. Mergeţi în Voluntari să vedeţi cum arată o fostă comună cu noroiul până la genunchi şi cum arată acum sau că am avut o caracatiţă. Abia aştept întâlnirea domnului Dan cu caracatiţa mea, că nu va fi decât eventual în farfurie, dacă o comandă la restaurant. Au fost foarte multe minciuni revărsate asupra mea şi, din păcate, au prins.(...) Nu am de ce să fac un pas în spate. Pentru că am dublat scorul partidului în Bucureşti să fac un pas în spate?(...) Eu o să mă bat în continuare pentru Bucureşti din postura de parlamentar", a spus Firea la sediul central al PSD.

Ea a adăugat că se va face o analiză pentru fiecare judeţ în parte, iar judeţele vor analiza fiecare localitate, menționează Agerpres.

„Organizaţiile judeţene îşi vor lua propriile decizii, iar la nivel naţional, în primul CPN se va face şi o analiză şi cu siguranţă preşedintele partidului va anunţa rezultatele acestei analize", a menţionat Firea.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Septembrie 2020 - 02 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.