Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Traian Băsescu, propune o dezbatere cu principalii contracandidaţi, Gabriela Firea şi Nicuşor Dan, care să fie găzduită de sala de consiliu a municipalităţii.

"Eu vă propun public o dezbatere în doi, iar dacă Nicuşor Dan vrea să vină este cu atât mai bine pentru electorat. Vă propun ca dezbaterea să fie organizată în sala de consiliu a PMB. Noi doi sau trei stăm la masa de prezidiu, iar presa în sală. Vă propun ca fiecare din noi să primească la început un timp de 15 minute în care să-şi prezinte programul, după care să lăsăm presei trei ore pentru întrebări adresate alternativ fiecărui candidat. De asemenea, vă propun ca pe timpul dezbaterii să ne adresăm fiecare trei sau patru întrebări despre program. Moderatorul ar trebui să fie un reprezentant al societăţii civile cu preocupări pentru problemele Capitalei. Pentru a da şanse maxime ca această dezbatere să fie acceptată de dumneavoastră, sunt dispus să accept orice sugestie rezonabilă pe care o faceţi", a scris Băsescu, pe Facebook.

El a adăugat că, după ce Firea a anunţat public că este gata să se întâlnească într-o dezbatere publică despre Bucureşti cu orice candidat care are făcut testul PCR şi testul pentru depistarea consumului de droguri, şi-a făcut analizele în regim de urgenţă şi o poate informa pe aceasta că şi-a făcut ambele verificări şi sunt negative.

Totodată, Băsescu o critică pe Gabriela Firea, susţinând că "a reuşit să întreacă orice măsură a penibilului inaugurând o bucăţică de pod care se opreşte între blocuri, fiind departe de a realiza legătura dintre Splaiul Independenţei şi autostrada Bucureşti - Piteşti".

"Impostoarea a făcut ce ştie ea mai bine. S-a umflat în pene cu o lucrare neterminată încercând să păcălească pe imagine unde televiziunile bine împrietenite pe bază de publicitate dată de impostoare nu au filmat capătul neterminat al podului. Şi, pentru că impostoarea plătitoare de publicitate din bani publici are tupeul cât casa, a declarat lucrarea ca fiind 'cea mai mare din ţară'. Desigur, nicio televiziune n-a îndrăznit să-i spună că la Brăila se construieşte un pod peste Dunăre", a afirmat candidatul PMP.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Septembrie 2020 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.