Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat într-o conferință de presă la Timișoara că a aflat despre proiectul privind acordarea de tichete pentru copii a fost „tăiat” de vicepremierul Raluca Turcan. Acesta a mai vorbit și despre alegeri și de faptul că statele europene nu permit organizarea secțiilor de vot.

Nu este o zi veselă pentru noi, după bâlbâielile cu deschiderea şcolilor. Astăzi am aflat că un proiect de lege cu tichete pentru copii, iniţiat de doamna Turcan când era în opoziţie, este tăiat de doamna Turcan care acum este vicepremier. După ce nu am găsit bani pentru alocaţii, banii i-am alocat în contul la dispoziţia primului ministru pentru mită. După ce nu am găsit soluţiile necesare şi nu s-au înţeles pe comisionul pentru măştile care trebuia să ajungă la copii, acum trebuie să îndreptăm în Parlament această nouă nedreptate copiilor”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.

Liderul PSD a spusc că are niște informații potrivit cărora țările europene nu permit organizarea secțiilor de vot pentru ca românii din diaspora să poată vota.

Avem informaţii, dacă nu oficiale, neoficiale, dar clare, că toate capitalele şi ţările europene nu permit pe teritoriul ţării lor secţii de vot necesare pentru ca românii din diaspora să voteze. Este îngrijorător deoarece se încalcă principiul fundamental de a alege şi de a fi ales. Revoluţia din 1989 a pornit de la Timişoara şi primul lucru pe care l-au cerut oamenii a fost principiul de a alege şi de a fi ales în mod democratic. E necesară o discuţie cu ministrul de Externe pentru ca românii să nu aibă o nouă umilinţă, aşa cum au avut-o cand au stat ore întregi în vămi, pentru a intra în ţară. Nu am luat în calcul că ţările vor interzice organizarea de secţii”, a mai spus Ciolacu.

Acesta s-a araătat apoi încrezător cu privire la obținerea unui scor bun la alegerile locale, în Timiș și în Timișoara.

Trebuie să îl cert pe Freddy (Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD - n.r.) că nu s-a uitat la televizor la inaugurarea de la metrou unde a fost preşedintele Iohannis si prima doamnă Orban şi ar fi văzut că pupitrul nu se ţine în soare. Mai mulţi lideri am depus un proiect de lege prin care atributul organizării alegerilor îl preia Parlamentul. El a fost atacat la CCR şi aşteptăm verdictul. Din punct de vedere al responsabilităţii, cred că toţi oamenii politici trebuie să confere dreptul românului de a alege şi de a fi ales. Întâi avem alegeri locale. Sunt convins că în Timiş şi Timişoara vom avea un scor bun. Avem candidaţi şi specialişti, nu penali sau traseişti. Depinde ce vor timişorenii, dacă doriţi un om cu administraţie sau un preşedinte de consiliu judeţean”, a mai declarat Marcel Ciolacu, potrivit adevarul.ro.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

Despre autor:


Ultima actualizare: 17 Septembrie 2020 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.