Eugen Tomac, liderul PMP, a spus despre alianțele din unele județe dintre PNL și USR că sunt „niște improvizații”, dar că electoratul nu poate fi păcălit.

Acesta a spus că o alianță înseamnă liste comune și a dat ca exemplu alianțele DA și USL.

Acum sunt nişte improvizaţii. Într-un judeţ PNL cu USR se înjură, în alt judeţ se pupă de zici că sunt fraţi. Nu poţi păcăli electoratul în formatul ăsta. PMP nu a acceptat nicio alianţă împotriva firii în niciun judeţ. Mergem pe cont propriu. Noi vedeam o alianţă naturală anti-PSD pentru a mătura din administraţia locală tot ceea ce considerăm că ţine ţara pe loc”, a declarat Eugen Tomac.

Acesta susține că partidele de dreapta ar trebui să facă front comun împotriva PSD.

Din 41 de consilii judeţene, 28 sunt conduse de PSD. Având un singur tur la locale, sunt extrem de avantajaţi primarii în funcţie, iar noi am gândit raţional când am propus să se facă acest bloc. Fiecare partid crede că are voturile în buzunar şi poate face ce vrea cu ele. Viaţa ne va demonstra pe 28 septembrie că s-au înşelat. Nu există o alianţă la nivel naţional, sunt doar nişte improvizaţii locale cu scopul de a păcăli cetăţenii. PMP este pe picioarele lui. În 2016, am avut 800 de candidaţi în toată ţara, azi avem 2.436 de localităţi unde PMP candidează pe cont propriu”, a mai spus liderul PMP.

Eugen Tomac a vorbit și despre alegerile parlamentare din data de 6 decembrie și a spus că nu știe încă dacă PMP va participa singur, sau în alianță cu o altă formațiune politică.

După locale, PMP va analiza care este cea mai bună soluţie. Nu m-aş hazarda să spun de pe acum. Dar suntem pregătiţi fără nicio emoţie să ne atingem obiectivul de 10 la sută şi la alegerile locale şi la parlamentare”, a mai spus Tomac, potrivit adevarul.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 4 Septembrie 2020 - 05 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.