Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu susține că reconstrucția partidului a început și că o rupere de trecut este esențială.

Peste 1500 de reprezentanţi ai organizaţiilor PSD din toată ţară aleg sâmbătă viitorul preşedinte al partidului. În competiţia pentru şefia partidului s-au înscris liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici.

În discursul său, Marcel Ciolacu a promis modernizarea partidului și ruperea de trecut. Acesta a mai adăugat că în timpul mandatului său justiția nu se va face la televizor, aluzie la fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

"România are nevoie de o stângă puternică.

Are nevoie de siguranță reconstrucție, și creșterea nivelului de trai!

Astăzi DOAR PSD reprezintă stânga românească și valorile sale!

Vrem să rămânem un partid conservator, care se uită mai degrabă în spate, în TRECUT?... sau vrem să ne transformăm într-un partid MODERN, care se uită în VIITOR, spre progres?

Societatea românească s-a schimbat. La fel, și așteptările românilor.

Vrem să ascultăm dorințele oamenilor și nevoie lor de ASTĂZI… sau vrem să rămânem prizonierii VECHILOR metode de a face politică?

DAR trebuie să privim și mai departe. Să fim aproape de toți românii din clasa de mijloc!

Lângă cei care muncesc în corporații, lângă antreprenori, lângă profesori, lângă medici, lângă cei din HORECA, lângă cei care trudesc din greu la micile lor afaceri de familie, lângă fermieri și agricultori, lângă cei plecați peste hotare și care vor să se întoarcă acasă, lângă toți cei care au nevoie de noi.

Suntem puțini în această sală, dar foarte mulți în țară!

Sunteți mulți care ați muncit enorm în partid. Ați avut - la fel ca și mine - rezultate bune. Ați construit - la fel ca și mine - organizații puternice. Dar au fost cazuri când munca voastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi PSD ca pe o cheie la ușile justiției.

Citeste si:
Plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în 2 zile. Marcel...
Plafonarea adaosului la...

Nu ei sunt PSD! Ei aparțin trecutului.

Și trebuie să ne rupem de acest trecut!

Justiția trebuie făcută în sala de judecată.

Nu la partid, nu la televizor, nu în palatele Administrației prezidențiale.

Reforma justiției trebuie făcută de către profesioniști, de magistrați, de CSM, de asociațiile profesionale."


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 August 2020 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.