Președintele ALDE afirmă că o creștere cu doar 14% a pensiilor, de la 1 septembrie, ar echivala cu o tăiere a bugetului de pensii, în cadrul rectificării bugetare, asta pentru că, în decembrie, liberalii anunțau că sunt prevăzuți banii în buget pentru creșterea pensiilor cu 40%.

„Mă tot gândesc cum să-i convingem pe Iohannis și Orban că mărirea pensiilor cu 40%, cât prevede legea, nu este negociabilă. Le tot explic că 14%, cât vor ei să dea, nu acoperă nici măririle de prețuri sau că o mărire integrală va salva zeci sau poate sute de mii de locuri de muncă, dar cei doi nu par să înțeleagă sau să fie mișcați de argumentele mele”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Tăriceanu spune că dacă liberalii vor mări pensiile cu 14% în loc de 40%, ceea ce înseamnă că respectă legea în procent de 35%, ar trebui să se aștepte și ca pensionarii să procedeze la fel cu ordinele pe care le dau.

„Astăzi le spun așa: dacă voi veți da doar o mărire de 14% (în loc de 40%) asta înseamnă că respectați legea doar în procent de 35%. Pedeapsa pentru voi este că meritați ca și pensionarii să respecte tot 35% din ordinele pe care voi le dați. Dacă de vorba bună nu înțelegi poate înțelegeți de frică!

P.S.: Asta înseamnă că în rectificarea anunțată de Guvernul Orban avem de a face cu o noutate: tăierea bugetului de pensii! De ce? Pentru că în bugetul asigurărilor sociale de stat sunt prevăzute sumele necesare măririi pensiilor cu 40% dacă ne luăm după ce spunea Orban pe 16 decembrie 2019 („am prevăzut sumele necesare pentru creşterea de la 1 septembrie a pensiilor, aşa cum dispune legea”), dar și cum confirma și Cîțu în aprilie („majorarea pensiilor cu 40% rămâne prevăzută în buget”). Orice rectificare negativă pe care o va face Guvernul Iohannis – Orban înseamnă că, de fapt, ei fură banii pensionarilor și îi îndreaptă spre contracte dubioase date cu dedicație firmelor de partid”, a mai spus acesta.

Citeste si:
Farmaciile solicită respectarea termenelor de plată pentru medicamente
Farmaciile independente...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.