Premierul Ludovic Orban garantează că pensiile vor fi majorate anul acesta, dar procentul cu care acestea vor crește va fi anunțat după ce Guvernul va finaliza analizele economice.
„Singurul lucru pe care pot să vi-l garantez este că vom creşte pensiile. Cu cât vom creşte pensiile, vom decide după ce avem toate analizele economice care să ne prezinte realitatea economică din România şi capacitatea de a creşte pensiile, astfel încât să asigurăm plata pensiilor tot timpul, nu să ne facem că vom creşte pensiile şi după aia să nu avem cu ce să plătim pensiile. Vom creşte pensiile, procentul cu care vom creşte pensiile îl vom face public după finalizarea analizelor”, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit g4media.ro.
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat miercuri că pensiile ar putea fi majorate cu 10%, cu toate că Guvernul va fi nevoit să depună un efort financiar considerabil.
După spusele lui Cîțu, legea adoptată anul trecut în parlament, care viza majorarea pensiilor cu 40%, „ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică, chiar și dacă n-ar fi existat criza provocată de coronavirus”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro